Jose Mourinho a spus „adio” Realului cu un succes în meciul cu Osasuna, scor 4-2. Portughezul a fost asaltat în timpul meciului de fotoreporteri și cameramani, care au pătruns chiar și în suprafața de joc, iar majoritatea prim-planurilor l-au avut ca protagonist. „Specialul” a rămas serios pe toată durata partidei, indiferent că fanii de pe stadion l-au huiduit sau l-au aplaudat.
„Mou” a avut grijă să lase în urmă și trei debuturi, cele ale portarului Jesus Fernandez și ale tinerilor Omar și Llorente, dar și un record istoric: este singurul antrenor a cărui echipă înscrie peste 100 de goluri în trei sezoane distincte. La final, a părăsit imediat terenul, după un salut discret în direcția suporterilor care îl aplaudau. Punct final pentru Mourinho la Real Madrid.
FC Barcelona a trecut lejer de revelația din acest sezon a Ligii Campionilor, Malaga (4-1), și a bifat astfel borna de 100 de puncte într-un sezon, record stabilit în sezonul trecut de Real Madrid. La finalul meciului, catalanii au organizat o festivitate care a marcat despărțirea de francezul Eric Abidal. Fundașul a primit un tricou pe care scria „Merci, Abi”. Cel mai probabil, Eric Abidal va semna zilele viitoare cu noii bogați ai Europei, AS Monaco.
În celelalte meciuri ale ultimei etape, Real Sociedad a învins-o pe Deportivo La Coruna cu 1-0 și i-a trimis pe galițieni în liga secundă, dar a obținut totodată biletele pentru play-off-ul Ligii Campionilor, în detrimentul Valenciei, perdantă la Sevilla (4-3). Zaragoza, echipa românului Cristian Săpunaru, a căzut pe ultimul loc după eșecul de pe teren propriu cu Atletico Madrid (1-3) și a retrogradat în Segunda Division.
Iată mai jos meciurile ultimei etape din Spania:
Real Madrid – Osasuna 4-2 (Higuain ’34, Essien ’39, Benzema ’70, Callejon ’87 / Torres ’52, Cejudo ’63) REAL: Jesús, Arbeloa, Carvalho, Albiol, Essien; Modric, Özil, Callejón, Di MarÃa, HiguaÃn, Benzema
Barcelona – Malaga 4-1 (Villa ‘4, Fabregas ’14, Montoya ’16, Iniesta ’51 / Morales ’56) BARCELONA: Pinto, Piqué, Fà bregas, Xavi, Villa, Iniesta, Mascherano, Sergio, Pedro, Jordi Alba, Montoya
Sevilla – Valencia 4-3 Deportivo – Real Sociedad 0-1 Zaragoza – Atletico Madrid 1-3 Granada – Getafe 2-0 Celta Vigo – Espanyol 1-0 Mallorca – Valladolid 4-2 Levante – Betis 1-1 Rayo Vallecano – Athletic Bilbao 2-2
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER